Mueller Dropping Russia Probe, Says Trump Working for Israel and Saudis

The Mueller Russia probe, according to mainstream media sources, Daily Beast, BBC, Vanity Fair, UK Independent, Mother Jones, al Jazeera, the UK Guardian and others, as of mid-December 2018, has changed direction.
The real money trail that initially led to Russia has now branched out, it goes to Israel, to Saudi Arabia, to the UAE and even the “Russia trail” may not be a trail at all. It may well be fake.
You see, many of those investigated as Russians, always listed as “close to Putin,” are, in actuality, more closely tied to Trump supporters Semion Mogilevich and Felix Sater, listed as Russian crime bosses who are both Israeli citizens with long histories of working with the Mossad.
Mogilevich, who “works” the fake Russian pro-Trump network, according to our sources, on behalf of Israel, has been on the FBI 10 Most Wanted list since 2009 for murder, extortion, prostitution, drug and weapons trafficking.
Felix Sater, his protégé, is an advisor to Donald Trump and controls Bayrock Group, Trump’s partner in “Trump Soho.” Sater, now an FBI informant, was named Jewish Man of the Year in 2010 and 2014.
Sater was found guilty of racketeering in 1998 and avoided prison by “providing crucial intelligence information and assistance” to US agencies.
No surprise to those familiar with the American political scene, as Trump’s policies have favored the arms and oil industries, big polluters and financial crooks, that his international allies are turning out to be the “usual suspects,” Israel, Saudi Arabia and the UAE, which has led to America’s occupation of much of Syria, its war on Yemen and blind support for ethnic cleansing and slaughter of the Palestinian people.
Beyond that, Trumps is pushing for conflict with Russia and China, has withdrawn from climate accords and now is clearly defined as “owned,” not by Russia but by international criminal elites.
While the Russia investigation has yielded few results and President Donald Trump is claiming limited victory, it has now been revealed that the Mueller probe has a second direction, one it has been following for months. Mueller’s investigators have found that the 2016 election really involved many nations with the key violators Israel, Saudi Arabia and the UAE, not Russia at all, according to sources.
Each of those investigated and questioned in the Russia probe has, invariably, also been questioned about their ties to Israel, Saudi Arabia and the UAE.
In addition, investigation of social media manipulation by Google and Facebook has led back to the Mossad, not Russia. In fact, the trail to Russia has, for the most part, been paved by fake evidence placed on the net by Google and Facebook, evidence to make Russia look guilty while, in actuality, it was Israel that led the way.
Key acts by the Trump administration, including withdrawing from the Iran nuclear deal and moving the US embassy in Israel to Jerusalem, in direct violation of the Fourth Geneva Convention, helped fuel Mueller’s suspicion.
Leading the probe against Israel in particular is former National Security Advisor Michael Flynn, former director of the Defense Intelligence Agency, who during 19 interviews with the Special Counsel’s Office laid out a detailed history of Trump and those around him and broad connections with Israeli backed organized crime.
Flynn also outlined his own meetings with Israel, Saudi Arabia and the UAE, meetings that included, according to sources, a broad program of election rigging, social media manipulation and large-scale bribery.
According to, gambling boss and accused human trafficker, Sheldon Adelson, a duel Israel-American citizen, was the single largest financier of the American 2016 elections. Adelson gave $25 million directly to Trump and a total of $113,016,500 to political candidates, 100% of which went to pro-Israel candidates, 100% of whom were Republicans, ten times the amount George Soros spent on the election.
Key, during this aspect of the investigation, will be the application of the Foreign Agents Registration Act, the law used to go after Paul Manafort for his ties to Russia, against those taking direction from Israel. For many years, organizations such as AIPAC (the American Israeli Public Affairs Committee), the ADL (Anti-Defamation League) and others such as the Southern Poverty Law Center have, according to high level sources, not just been involved in interference in American elections using blackmail and smears, but in espionage as well.
Similarly, Saudi Arabia has been broadly protected against laws prohibiting foreign interference in American government with the American oil and arms lobbies openly representing Saudi interests, which have included America’s highly suspicious behavior toward al Qaeda and ISIS, a War on Terror that has stayed in the rope-a-dope stage for coming on two decades.
Another point fueling Mueller is his mandate to investigate attempts to interfere with the Special Counsel. It seems Israeli and Saudi efforts to stop this investigation, which might well lead to the indictment and removal of Donald Trump, have far overshadowed any Russian involvement.
Among key targets of Mueller is Blackwater founder Erik Prince, sister of controversial Education Secretary Betsy DeVos.
According to investigation insiders, Prince, working closely with Mark Zuckerberg and Jared Cohen of Google Ideas group, and backed by companies such as Mossad run PsyGroup, planned a broad program of social media manipulation that had initially been blamed on Russia, but now really tied to Israel, Saudi Arabia, the UAE and, in fact, the terror organizations al Qaeda and ISIS.
The inside man working with Trump, according to sources, was Elliott Broidy, reputed “bag man” for Donald Trump.
A key area that led Mueller to broaden the scope of his inquiry was Ukraine. As Paul Manafort was closely tied to Moscow’s efforts in Ukraine, others backing Trump, too many others, were working “the other side of the street, tied to Kiev’s right wing junta. For each individual investigated whose efforts favored Moscow, three others backed military efforts against Russia, Syria and Iran, in particular, keeping Republicans in power who have pushed forward broad sanctions against those nations.
The public version of the inquiry is tied to George Nader, who advises the UAE on American politics, another gentle term for “bag man.” From Vanity Fair:
“A Lebanese-American businessman, Nader currently serves as an adviser to Emirati Crown Prince Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, who has developed a close relationship with Jared Kushner. For years, Nader has been a well-known, if somewhat off-the-radar, figure in certain political circles. According to the Times, Nader worked with the Bill Clinton administration in its attempt to broker a peace deal between Syria and Israel, convincing the White House that he could leverage his influential contacts with the Syrian government. After the 2003 invasion of Iraq, Nader worked with Prince’s private security company, Blackwater—which is now known as Academi—as a “business-development consultant,” according to a 2010 deposition. At the time of the 2016 election, he was serving as an adviser to Prince Mohammed, and was a frequent visitor to the White House during the early months of the Trump administration, where he met with Kushner and former chief strategist Steve Bannon.”
Nader and Prince, working with Steve Bannon and Jared Kushner, pushed Trump to back the Saudi blockade against Qatar. Saudi Arabia and Qatar came to blows in 2015 when Qatar backed out of the Saudi-Israeli coalition against Syria which armed and supported both ISIS and al Qaeda and was, according to multiple sources, deeply involved in White Helmets activities including poison gas attacks on the Syrian people.
Backing Qatar was American Secretary of State Rex Tillerson, fired by Donald Trump. Trump placed CIA Director Mike Pompeo in to replace Tillerson and even broadened support for Saudi Arabia in Yemen, with the US recently caught covertly funding bombing campaigns there through unpaid refueling of Saudi aircraft.
Trump, Pompeo and Kushner have also been deeply tied to the coverup of the Khashoggi killing with their financial links to Saudi Arabia exposed, including a $500m loan to Jared Kushner by the Saudi government, one Kushner received while officially representing the US in negotiations with Saudi Arabia.
This “loan” will likely lead to a long prison sentence for Jared Kushner, particularly as Mueller targets Saudi interference in American politics.
Where things are likely to get dicey is the trail Mueller already knows is there, one that ties literally most of congress, to one degree or another, and 6 of 9 Supreme Court justices, directly to foreign lobbying groups, primarily Israel.
Moreover, America has a long history of “money politics,” right back to the Founding Fathers. Washington was built on a swamp to begin with and all that has kept government afloat is cash. One might ask how Mueller will identify what is “foreign” interference when the global financial interests that dominate American politics have long eroded away any idea of what is or is not “American” interests.
This might well help some understand why “American policies” so seldom serve the United States. Then again, Mueller may well find himself in a test, a struggle between the real “founders” of America’s government, the global interests that have used the United States to keep the world at war for the better part of a generation, and those who want reform but may well be willing to embrace the chaos that ensues.
Gordon Duff is a Marine combat veteran of the Vietnam War that has worked on veterans and POW issues for decades and consulted with governments challenged by security issues. He’s a senior editor and chairman of the board of  Veterans Today, especially for the online magazine “New Eastern Outlook.”

13 thoughts on “Mueller Dropping Russia Probe, Says Trump Working for Israel and Saudis”

  1. When you talk about Russia OR Isra-Hell/Saudis…ALL of them are on the SAME Side, because Putin champions the FAKE JEWS and Saudis too…HE IS A KHARSARIAN TOO.
    When will people FIGURE this crap out and GET-IT-RIGHT???
    ALL GOVERNMENTS ARE ON THE SAME SIDE!…ALL part of the “Mother Corporation” called the VATICAN.

  2. November 14, 2016 •
    În Republica Moldova, un evreu (Ilan Schor) si complicii lui au furat miliardul de euro, nu guvernanţii filo-români, cum s-a înscenat, aruncându-se vina în spatele ex-premierului Vlad Filat.
    Am arătat aceasta din iulie (2016), în cartea mea “Imperium Anglo-Saxono Judeo Masonicum…”, din care voi reda mai jos două subcapitole (din capitolul „Iohannis în jocurile de dublă agentură politică“)
    «De la mafia „rusă“ evreiască Solnţevskaia Bratva la FSB
    Adrian Thiess recunoaşte că: „Îl cunosc pe Vladimir Plahotniuc şi nu am auzit de vreo ilegalitate comisă de el!“ Incredibil! Acelaşi lucru il spune el probabil şi preşedintelui Iohannis, încât acesta este incapabil să ia vreo poziţie pro-românească faţă de politica de la Chişinău.
    Păi nu ştie Thiess că, pentru relaţiile sale cu familia fostului preşedinte comunist, Vladimir Voronin, unul din cei mai anti-români politicieni din Republica Moldova, Plahotniuc a fost supranumit „cardinalul din umbră“ al familiei Voronin, fiind numit şi „Abramovici de Moldova“.
    Că i-a dat-o Schwartzenberg sau că i-a dat-o Cozmin Guşă însuşi, cert este că din 2013 televiziunea Publika a devenit a lui Plahotniuc, după cum i-o şi spusese de la bun început verde în faţă lui Vîntu, acela de se credea geniul hoţiilor: „Ce vrei matale în Moldova? Ai venit să faci televiziune în Moldova ca să ce ?“. „Din câte ştiu eu – îi răspundea Vîntu arogant, nediplomat şi neinspirat lui Plahotniuc -, ţara [Moldova] e condusă de Filat… Ce nevoie am eu de Plahotniuc?“. Atât i-a trebuit lui Plahotniuc, care are şi sânge rusesc pe lângă cel „moldovean“, ca să sară ca ars împotriva „românilor“ (din păcate, în faţa lui se afla cel mai murdar dintre aceştia, Vântu): „Dacă matale crezi că poţi să vii la Chişinău cu televiziuni şi bodyguarzi ca să conduci ţara asta… avem o problemă. Pe mine mă cheamă Plahotniuc şi nu Filat, iar Vlad Filat poate să dicteze la Iaşi, unde a făcut facultatea, sau la vamă, unde l-a pus pe văr’su“.
    „În seara aia – relata recent un participant la întâlnire -, Plahotniuc şi-a promis că ţara nu poate fi condusă de Vlad Filat sau alt individ şcolit în România. În plus, apariţia unui post de televiziune românesc speria rusofilii. Aşa că… trei ani mai târziu… televiziunea lui Vântu este a lui Plahotniuc, banii băncilor sunt undeva în Elveţia, căraţi cu avionul privat al lui Plahotniuc, iar, deocamdată, Vlad Filat e scos ţap ispăşitor.“
    Nu ştie prietenul preşedintelui României, Adrian Thiess, că Vladimir Plahotniuc e „Păpuşarul“ Moldovei. S-a îmbogăţit cu benzină şi motorină vândută pentru Petrom în Republica Moldova, conducând reprezentanţa Petrom de la Chişinău (de unde relaţia cu Liviu Luca, liderul sindicaliştilor Petrom şi prieten al lui S. Vîntu). Este omul secret al ruşilor, aşa că tot el a generat şi criza gazului rusesc din Moldova de pe vremea lui Voronin. Nu ştie Thiess că Biroul Interpol din Italia anunţa în 2008 că îl are în vizor pe Vladimir Plahotniuc într-un dosar legat de spălare de bani şi asociere la crimă organizată, deoarece, încă din 2005, a adunat informaţii conform cărora mai multe grupări oligarhice, printre care şi mafia rusă Solnţevskaia Bratva, au fost implicate în afaceri imobiliare ilegale în Italia (alături de Plahotniuc, mai sunt alte 22 de persoane urmărite, majoritatea ruşi cu averi suspecte).
    De fapt, Plahotniuc locuieşte cea mai mare parte a timpului în Elveţia, cumpărându-şi o vilă de lux în localitatea Sciez, în Franţa, pe malul lacului Leman, peste care trece foarte uşor în Geneva elveţiană. Şi-a luat cetăţenia română sub numele Vlad Ulinici obţinând chiar şi un paşaport fals sub acest nume. Îşi conduce afacerile de la ultimul etaj al hotelului Nobil din centrul Chişinăului, fiind un preluator al sistemului de corupţie generală instituit de israelianul Boris Birştein, „ţarul Moldovei“ ieşit deja la pensie. Plahotniuc apare ca subordonat elitei mafiei „ruse“, Solnţevskaia, al cărei vârf era tot un evreu rus Semion Moghilevici, gangster născut în Ucraina, implicat în trafic de arme, extorcare, afaceri evazioniste imobiliare şi cu gaze naturale la scară globală – peste 30 de ţări -, prostituţie şi angajare de criminali plătiţi (o firmă a gangsterului, Eural Trans Gas, a fost înfiinţată în Ungaria pe numele a trei români şomeri şi a unui avocat evreu, Zeev Gordon, avocat şi al altor miliardari ucraineni). Reţelele patronate de Moghilevici nu au ocolit nici Republica Moldova, mai cu seamă, regiunea transnistreană.
    Ucraineano-israelianul Moghilevici a figurat în afacerile dubioase din regiunea transnsitreană, mai cu seamă cele legate de privatizarea patrimoniului industrial din regiunea, controlată de regimul separatist al lui Smirnov, de traficul cu arme. De aici şi controlul său asupra Republicii Moldova, prin interpuşi, chiar politicieni de seamă care fac jocuri duble de imagine, între pro-ruşi şi pro-europeni. Solnţevskaia Bratva, mafia în care el pare cea mai proeminentă figură este un cartel al crimei organizate din fosta U.R.S.S., care acţionează la graniţa sau în afara fostei zone sovietice, cu un profit anual de 8,5 miliarde dolari SUA. Gruparea este compusă din 10 brigăzi separate cvasi-autonome care însumează peste 9.000 de membri operează mai mult sau puţin independent una de alta, fiind o centrală sindicală a crimei care îşi adună veniturile într-un fond comun ce este supravegheat de un consiliu de 12 persoane. Fiind strategic descentralizaţi, liderii Solnţevskaia, majoritatea evrei ruşi, se întâlnesc cu regularitate în diferite părţi ale lumii la reuniuni mascate sub petreceri cu ocazii festive.
    Surse din serviciile secrete susţin că acest Moghilevici reprezintă, de fapt, prin relaţiile sale, un cerc de putere de la Moscova, iar publicaţia britanică The Daily Telegraph prezenta o înregistrare audio făcută fostului spion KGB Alexandr Litvinenko cu un an înainte de moartea sa, în care afirma că preşedintele Vladimir Putin are o „relaţie bună“, din 1994 sau 1993, cu Semion Moghilevici, ceea ce este greu de crezut, dar este foarte probabil că mafiotul a căzut la pace şi colaborează cu structurile secrete ale Rusiei, fapt care poate explica şi „rezolvarea“ arestării lui la Moscova, în ianuarie 2008, sub acuzaţia „eludării taxelor în SUA“ şi alte fapte. Autorităţile ruse l-au eliberat relativ repede pe Moghilevici sub motivaţia că „acţiunile sale nu sunt în mod particular grave şi periculoase“, fapt care i-a făcut pe mulţi să considere că „regimul Putin l-a cruţat pe Moghilevici în schimbul informaţiilor şi posibilelor servicii oferite de acesta“. Avocatul lui, tot Zeev Gordon, care a zburat într-un suflet din Israel la Moscova când Moghilevici a fost arestat, a declarat că „termenele în baza căruia fusese arestat au expirat“ şi că „instanţa a trimis dosarul pentru evaziune fiscală înapoi procurorilor, pentru noi dovezi“. Ceaţă şi mister total, mai ales că Parchetul General rus a refuzat orice comentariu, dând astfel apă la moară presei libere din Moldova care a scris „gruparea a derulat afaceri în R. Moldova, Moghilevici fiind implicat, din umbră, şi în desfăşurarea unor iniţiative politice, sub girul Moscovei“.
    În descrierea agenţilor FBI, Moghilevici lucrează într-un stil ce îl vom regăsi şi la Plahotniuc: „cu un grup de asociaţi foarte sofisticaţi, bine educaţi şi extrem de loiali… Angajează consultanţi de top, avocaţi, firme de management al riscului pentru a-l asista şi proteja în acţiunile criminale pe care le întreprinde“. O primă acţiune a lui Moghilevici din 1994, aminteşte de „atacurile raider“ asupra băncilor din Moldova demarate de prin 2010, în spatele cărora a fost întrezărită persoana lui Plahotniuc. Astfel, în 1994, Moghilevici se decide să joace tare şi obţine controlul asupra băncii Inkombank, una dintre cele mai mari bănci particulare din Rusia. Mituirea preşedintelui băncii, Vladimir Vinogradov i-a permis lui Moghilevici nu doar deţinerea băncii, cât mai ales mult râvnitul acces la sistemul financiar mondial. Patru ani mai târziu, banca intra într-un faliment orchestrat, sub acuzaţia de spălare de bani, Moghilevici însă, prin Inkombank ajunsese să deţină multe acţiuni la gigantul militar rus Suhoi, celebrul producător de avioane militare!
    În 2011 se înregistrau atacurile raider asupra a 4 bănci din Republica Moldova, respectiv Banca de Economii (BEM), Moldova-Agroindbank, Universalbank şi Victoriabank, ca şi a companiei ASITO. Aceste atacuri au fost, de fapt, preluări ostile, banditeşti, în sectorul financiar, prin preluarea titlurilor de proprietate în baza unor hotărâri date de anumiţi judecători, pe baza unor documente de o provenienţă dubioasă, decideau anularea obligaţiunilor debitorilor sau a persoanelor garante prin cedarea valorilor mobiliare în favoarea „raiderilor“, toţi persoane apropiate lui Plahotniuc, până la soră, cumnat sau soţie, sau prieteni politici secreţi, precum cumnatul prietenului preşedintelui Klaus Iohannis, adică Renato Usatîi.
    Cumnatul lui Michael Schmidt, Usatîi, l-a deposedat pe bancherul Gherman Gorbunţov de 78% din banca sa, Universalbank. Gorbunţov, care controla banca din 2008, a anunţat în 2011, că la UniversalBank a avut loc, fără voia sa, o tranzacţie cu 78% din acţiunile acesteia la secţia de „tranzacţii directe“ a Bursei, spunând că este victima unui atac raider, de care a beneficiat Renato Usatîi. Gorbunţov a început, prin urmare, un război juridic, dar i s-au întocmit dosare penale, căci Renato Usatîi, noul acţionar majoritar, l-a acuzat că pe timpul şefiei la UniversalBank, Ghera Gorbunţov spăla prin bancă zilnic cca 5-10 milioane de dolari şi, tot potrivit lui Usatîi, Gorbunţov ar fi intrat ilegal în posesia a 78% din bancă.
    Aşa că lui Gorbunţov i s-au făcut 4 dosare penale la incitarea lui Usatîi, inclusiv din partea unei apropiate a lui Plahotniuc, dar şi de către un grup de israelieni. Fugit din Moldova, la 20 martie 2012 Gorbunţov a fost grav rănit la Londra, după ce a fost împuşcat de 6 ori cu un pistol Makarov semi-automat cu amortizor de către ucigaş profesionist moldovean, Vitalie Proca, în plină stradă, în Canary Wharf, unul din centrele financiare ale Londrei . „Presa de peste Prut susţine că Proca s-ar fi bucurat de protecţia unui politician foarte sus-pus, care provine din satul Pituşca, unde a copilărit şi Proca“ (ştirile Pro Tv din 8 februarie 2014). Din Pituşca este, însă, Vladimir Plahotniuc, în timp ce Gorbunţov, care a supravieţuit miraculos, spunea că „Proca m-a împuşcat la comanda lui Renato Usatîi“. Este drept că pe mâna procurorilor a ajuns o discuţie anterioară, dar recentă, purtată prin Internet, audio şi video, între Usatîi şi Gorbunţov, în care cumnatul prietenului lui Iohannis îl întreba pe bancherul rus pe unde stă pe la Londra, cu ce viză a intrat în Anglia, spunându-i şi că „Vova [Plahotnic] vrea să aibă băncile!“ şi „ascultă, că-mi bag picioarele, tu poţi zbura [din viaţa asta!], ai terminat treburile în Moldova“.
    Negând în august 2013, în Ziarul Naţional din Moldova, că el ar fi autorul din spatele atentatului asupra lui Gorbunţov, Usatîi spunea că „Noi am luat decizia în ce priveşte această bancă şi eu am intrat acolo. I-am spus că la asta, la lichidarea lui ca bancher, au lucrat oameni de la nouă departamente şi trei oameni de la «energia solar㻓, adică gruparea Solnţevskaia, cu care Usatîi confirmă astfel că este în legătură, şi că în spatele „atacului raider“ (jaf acoperit cu acte, în jargonul de peste Prut) asupra băncilor, a stat un personaj sus-pus în lumea politică şi de afaceri, acelaşi acuzat şi că l-ar fi ajutat pe Proca să iasă din puşcărie, căci acesta executa o pedeapsă pe viaţă pentru crimă multiplă şi în închisoare comisese 50 de abateri, dintre care o duzină de tentative de evadare, după care a fost eliberat condiţionat, total nelegal, fiindu-i emis şi un paşaport internaţional (ceea ce era imposibil pentru un criminal eliberat condiţionat), pe care l-a folosit pentru a face diferite călătorii misterioase în afara Moldovei, inclusiv cea în care l-a împuşcat pe Gorbunţov.
    În ceea ce îl priveşte pe fostul „ţar al Moldovei“, pe moldo-israelianul Boris Birstein, şi acesta a trebuit să i se predea practic lui Plahotniuc, după ce mai tânărul magnat moldo-israelian Ilan Shor, nu s-a ridicat la nivelul de urmaş, „ţar“ atotfăcător, al lui Birştein. Astfel, transferul unei părţi din puterea lui Birştein către Plahotniuc s-a văzut în scandalul întreprinderii de stat Registrul, pe care Birştein a dat-o în judecată pentru a-i plăti firmei sale Intercomsoft (din componenţa grupului Trimol, deţinut de Boris Birştein), 41 de milioane de dolari SUA, pentru că Republica Moldova ar fi renunţat prin anii ’90 ca Intercomsoftul interlopului evreu să mai confecţioneze actele de identitate ale moldovenilor . Numai că pentru a câştiga, Birştein a „împărţit «frăţeşte» cu Plahotniuc, cedându-i 50% din 41 de milioane de dolari prin compania Andimit, al cărei acţionar este o firmă off-shore din Belize“, spunea ONG-ului moldovean Mişcarea Populară Antimafie, adăugând că „hotărârea [judecătorească din 2011, de atribuire a banilor]… a fost luată de aceiaşi judecători ca şi în cazul Victoriabank, despre care s-a spus, în repetate rânduri, că sunt controlaţi de capul mafiei moldoveneşti“(Plahotniuc), şi s-a adoptat „exact în perioada atacurilor raider la Victoriabank, Moldova-Agroindbank, Asito şi Universalbank… În culisele afacerii, marele arhitect Plahotniuc ajunge la o înţelegere de partajare a afacerii cu indivizi ca Birştein, ajunşi în culmea disperării după ce pierduseră cauza în instanţele din străinătate. Curios este şi faptul că şeful securităţii lui Birştein din perioada 1994-2006 a fost un oarecare Uscov. Începând cu 2007, acesta a activat ca şef al securităţii lui Plahotniuc, iar din 2010, şef de Securitate la Victoriabank (pe care Plahotniuc a pus mâna prin „atacul raid“ sau raptul cu acte).
    Privind legăturile comune ale multora dintre politicienii moldoveni cu mafia Solnţevskaia, de care se declară strâns ataşat Renato Usatîi (cumnatul bunului prieten al preşedintelui Iohannis, Michael Schmidt, care l-a găzduit la Bucureşti pe Iohannis în timpul campaniei electorale prezidenţiale), vom aminti că atunci când la 25 august 1999, în oraşul canadian Toronto, a avut loc nunta fiului lui Boris Birştein, a fost un „bun prilej pentru o adunare a fârtaţilor“, politicienii moldoveni conduşi personal la eveniment de către Mircea Snegur, petrecând alături de „câteva persoane din filiera grupării moscovite mafiote Solnţevskaia, una dintre cele mai puternice reţele din Rusia coordonate de ofiţeri de informaţii. În realitate, adunarea a fost o reuniune criminală, iar nunta a fost doar un pretext de aranjat noi afaceri. Obiectul discuţiilor a fost, nici mai mult, nici mai puţin, situaţia social-politică din Moldova, unde cei din Solnţevskaia au interese mari.“ Chiar la sfârşitul lunii următoare, după nunta de la Toronto, ministrul de Interne al Moldovei l-a demis pe generalul Alexei, şeful Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate, un personaj legendar care neutralizase bande criminale ce aveau la activ 27 de omucideri în Moldova. Odată cu Alexei au trebuit să părăsească ministerul de Interne şi 37 de subordonaţi ai generalului, ceea ce convenea de minune Solnţevskaia, căci pe aceşti ofiţeri şi lucrători operativi se sprijinea toată lupta cu crima organizată din Moldova, căci acumulaseră cele mai operative informaţii, ţinând în mâini firele mai multor anchete şi având o influenţă stabilizatoare asupra situaţiei infracţionale.
    Nu putem să nu ne aducem aminte cum, semănând parcă cu acoperirea nunţii fiului lui Birştein, de la Toronto, prin 2012, la Bucureşti, la aniversarea, într-un restaurant din parcul Herăstrău, a bunului său prieten Adrian Thiess (şeful secret de campanie prezidenţială a lui Iohannis), Plahotniuc venise de la Chişinău şi, petrecând alături de jurnalistul Dragoş Nedelcu, de la Realitatea Media, îi transmitea prin acesta israelianului Elan Schwarzenberg (un mafiot dovedit în prezent) că vrea să cumpere de la televiziunea Publika din Moldova, ceea ce s-a şi întâmplat, cu ajutorul şi al lui Cozmin Guşă (consilierul lui Plahotniuc), am zice.
    Cel mai mare scandal al „atacurilor raider“ a fost însă distrugerea Băncii de Economii a Moldovei (BEM), în primăvara lui 2012, căci ea avea să aducă dărâmarea şi arestarea, calculată de unii, a premierului Vlad Filat, cunoscut ca filo-român. BEM era condusă de israelianul Ilan Shor, care şi-a luat cetăţenia moldovenească şi a devenit primar al oraşului Orhei. Acesta, milionar în Moldova, este cel care, ajutat de Usatîi să-l distrugă pe ex-premierul Filat, mai întâi finanţându-l (împrumutându-l) pe acesta pentru diverse afaceri, după care punându-i în cârcă furtul masiv de bani, în calitate de acţionar majoritar al băncii, deşi Ilan Shor este cel care a dispus de bani. Fiind anchetat, Shor a avut grijă să îi spele imaginea lui Plahotniuc, coproprietar al băncii, în ochii procuraturii moldovene: „La mijlocul anului 2014… Vlad Filat m-a invitat la o întâlnire cu domnul Plahotniuc… Întâlnirea a avut loc în incinta hotelului Codru. La finalul discuţiei, Vlad Plahotniuc a spus că deja se încep probleme cu lichidităţile la bancă [după ce o răpiseră în 2012 – n.a.] şi a spus într-o formă dură ca nu cumva să dispară banii de la BEM şi că «dacă oamenii care îşi ţin banii acolo nu te vor face bucăţi, eu îţi garantez probleme»“. Ilan Shor făcea această declaraţie pe 13 octombrie 2015, iar după două zile era arestat liderul partidului de guvernământ, Vlad Filat. Până şi presa românească observase că „Ilan Shor îl îngroapă pe Filat şi îl lustruieşte pe Plahotniuc“, cum titrau ştirile Pro Tv.
    Ilan Schor era în arest la domiciliu din mai 2015, pentru „Operaţiunea Titirezul“, o imensă fraudă asupra celor trei bănci din Republica Moldova pe care le controla / conducea din 2012 (Banca de Economii – BEM, Banca Socială şi Unibank), când cineva (Plahotniuc & comp) s-a gândit să gândit să transforme afacerea într-una politică pentru a dărâma guvernul condus de Partidului Liberal Democrat, înfiinţat în decembrie 2007 de Vlad Filat, partid anti-comunist (comuniştii din Moldova fiind şi filo-ruşi) şi decis pentru integrarea în Uniunea Europeană.
    Cum a obţinut controlul asupra băncilor, Ilan Shor a şi început să transfere credite de la una la alta dintre cele trei bănci, precum şi către entităţi din străinătate (bănci ruseşti şi off-shore), mărind artificial lichiditatea acestora. De fapt, Ilan Shore a transferat, la sfârşitul lui noiembrie 2014, 14 miliarde de lei moldoveneşti din conturile băncilor în conturile unor off-shore-uri din străinătate, banii dispărând. Dar mai toate afacerile politicienilor şi mafioţilor moldoveni, inclusiv ale lui Vlad Plahotniuc, sunt ascunse în spatele unor off-shore-uri cu acţionariat secret şi, este foarte probabil ca, aşa cum spunea cel care a fost premierul Moldovei între 30 iulie şi 30 octombrie 2015, Valeriu Streleţ, despre miliardul de euro dispărut: „Este evident că cei care au fost marii beneficiari, încearcă să paseze toată vina pe umerii lui Filat“, iar vinovăţia lui Filat să fie numai o „mită“, şi aceea nedovedită, de 40 de milioane.
    Un adevărat „furt al secolului“, printr-un sistem de tip suveică, Ilan Schor, după cum constată raportul financiar Kroll, a lăsat băncile în doar trei zile fără 750 milioane de dolari, transferaţi în firme off-shore. Principalul beneficiar al tranzacţiilor este chiar I. Shor, crede raportul britanic Kroll, iar de la una din firmele de securitate controlate de el a fost „furat“ un autovehicul blindat cu documente esenţiale ale Băncii de Economii, principala bancă devalizată prin aceste manevre, astfel încât să nu se mai poată da de urma tuturor tranzacţiilor şi, deci, a banilor.
    Iar beneficiarul politic al tuturor acestor scandaluri trebuia să fie – şi într-un fel chiar a fost – Plahotniuc. Pe de altă parte, într-una din locaţiile lui Plahotniuc, funcţionează „clubul de fiţe“ Paradyse Club, deţinut de firma Moda-Prestij, unul din sponsorii electorali ai lui Ilan Shor (sau Şor, cum îl scriu moldovenii) pe listele mişcării social-politice Ravnopravie, ce reprezintă interesele populaţiei rusofone şi simpatizează cu separatismul din Transnistria.
    Dar cine este, până la urmă, acest Ilan Shor, născut în 1987 la Tel Aviv, în Israel, prieten cu Renato Usatîi (a cărui soră l-a găzduit pe Klaus Iohannis la Bucureşti, în timpul prezidenţialelor din 2014), amândoi rusofoni, iar Usatîi, şi mai mult, un complice politic al lui Plahotniuc, la rândul lui bun prieten cu liderul comuniştilor rusofoni, cu Voronin, cu care Plahotniuc se plimbă la Moscova, la meciurile de K1, şi al cărui partid, al comuniştilor moldoveni, l-a finanţat până în 2009?
    „Businessman“-ul s-a născut în Israel, cum am spus, iar pe când avea câţiva ani, adică cam prin 1991, tatăl său, Miron Shor, născut în 1947, care lucrase, chipurile în diplomaţia israeliană (o fi avut misiuni ca agent, mai probabil) şi devenise om de afaceri, a hotărât să îşi ia familia şi să se mute în Chişinău, unde, având deja ceva avere, voia s-o înmulţească înmiit.
    Miron Shor, seniorul, ar fi venit în Chişinău, „la invitaţia preşedintelui ţării din acea perioadă“, adică a lui Mircea Snegur, prietenul unui şi mai important israelian, Boris Birştein, care conducea practic Moldova. Miron Shor s-a apucat mai întâi să vândă moldovenilor haine produse de „designeri francezi“ (solduri importate, de fapt), motiv pentru care a organizat şi primul „show“, tematic pe timpurile acelea, o paradă de modă, vânzând direct în sală, în timp ce toată televiziunea de stat îi fusese pusă la dispoziţie de autorităţi pentru a transmite „spectacolele“, o reclamă gratuită de fapt. Având sprijinul preşedinţilor tării în toată perioada domniei de ţar ocult a lui Birştein, adică sprijinul lui Snegur, până în 1996, şi apoi al lui Petru Lucinschi, până în 2001, Miron Shor, în 1994 a pus bazele celui mai mare operator de comerţ în regim duty free (scutit de taxe) din Moldova, firma sa Dufremol.
    Însăşi vestita prezicătoare Djuna ar fi anticipat venirea lui Miron Shor în Moldova: „Va veni de peste hotare… Bărbatul este foarte ataşat de copilul său. Anume asta îi determină toate acţiunile“. Copilul este Ilan Shor, pe care tatăl său l-a avut abia la vârsta de 45 de ani, în Israel. În Moldova a încercat să îi inducă spiritul afacerilor, aşa că la vârsta de 13 ani avea, chipurile, deja prima afacere proprie, adică trei magazine de telefoane mobile, la 14 ani căpăta prima sa maşină, un Peugeot 406, iar la 16 ani deţinea o minitipografie.
    Bineînţeles că principalele duty free-uri ale familiei Shor funcţionau în „Aeroportul Internaţional Chişinău“, iar între anii 2000-2001 aici, la aeroport a lucrat ca supervizor Renato Usatîi, având ocazia să se cunoască şi să se împrietenească cu familia Shor. El, Usatîi, avea 22 de ani, iar Ilan doar 14, dar tânărul evreu era un afacerist bogat deja, şi spune că a avut întotdeauna prieteni cu aproape 10 ani mai mari ca el. Când Ilan împlinea 18 ani, în 2005, tatăl său murea, iar el se trezea patronul unui întreg imperiu de afaceri în Republica Moldova: asigurări, duty-free-uri până şi în hotelurile din Chişinău, comerţ, televiziuni. Apucase să facă un liceu particular, numit Logica, înfiinţat chiar de tatăl lui. „Sigur că s-au găsit din cei care au comentat că tata a făcut o şcoală ca eu să pot ridica o diplomă de undeva“. Oricum liceul Logica s-a desfiinţat ulterior şi alte studii nu a mai urmat Ilan Shor. „În 2005, tata nu a mai fost şi toate au rămas pe umerii mei – mai zicea el -. Am început să trăiesc altfel. Şi s-au complicat. Până la 18 ani, nu am avut nici un fel de probleme. Toate aşa-zisele mele probleme de până în 2005 aveau aceeaşi finalitate – discutam cu tata şi găseam împreună soluţia. În viaţa mea a rămas echipa cu care a lucrat tata.“
    Tânărul Shor s-a căsătorit cu o cântăreaţă rusoiacă de la Moscova, Jasmine, după numele ei de scenă, cu 10 ani mai mare ca el, care este de fapt o evreică daghestaneză din Federaţia Rusă, pe numele real, evreiesc, Sara Lvovna, ceea ce înseamnă că el a dorit să îşi menţină o poziţie de protecţie în lumea evreiască, aşa cum l-au îndemnat colaboratorii evrei care i-au mai rămas de la tatăl său. În timp ce ea este prezentatoare de televiziune rusă, el s-a înhăitat cu mafioţii de rând sau mai mari, care îl voiau plasat în fruntea intereselor lor, pozând ca un pro rus radical şi anti-român. De fapt, el vorbeşte aproape numai în rusă în Moldova. „Tot ce are în prezent Ilan Shor (cu excepţia datoriilor) – spunea un cunoscut acum câţiva ani – este produsul moştenirii primite de la tatăl său, la scurt timp transformându-se din „regele duty free-urilor“ în „regele creditelor“. „Moscova e oraşul meu iubit – spune el -…. Îmi [mai] place Viena pentru istorie [oraş pe care, cum am văzut, îl frecventează şi Plahotniuc – n.a.] şi Odessa [fieful criminalităţii evreieşti – n.a.], pentru mare.“
    A fost preluat, cu voia lui, de o grupare criminală organizată, specializată în contrabandă, evaziune fiscală, escrocherie, furtul averii publice şi private şi spălare de bani, care a impus numirea lui pe diferite funcţii, precum în conducerea celor 3 bănci din „Operaţiunea Titirezul“ sau la conducerea aeroportului Chişinău, în 2014. De fapt, iată, deşi el conducea Banca de Economii (BEM), o companie off-shore controlată de ruşi şi înregistrată în Gibraltar administra activele băncii. Aceasta, de exemplu, în martie 2014, efectua un transfer straniu de 500 mii USD din conturile BEM în contul unei companii de lobby din SUA. Altă afacere ciudată este aceea prin care el a fost somat să cumpere, prin Shor Holding, de la compania Nobil Air, care aparţine lui Vlad Plahotniuc un avion model Bombardier Learjet.
    BEM este considerată o bancă de importanţă sistemică în Moldova, iar falimentarea ei de către Ilan Shore ar putea avea un impact grav asupra întregului sistem financiar al ţării. În raportul Kroll se menţionează că în toată schema de devalizare s-a acţionat concertat în beneficiul firmelor asociate de grupul Shor şi în detrimentul băncilor, dar că nu se poate stabili dacă Shor a acţionat singur sau împreună ori la comanda altcuiva. Toată schema pare, însă, pusă la punct începând cu 2012, atunci când, grupul de companii condus de omul de afaceri Ilan Shor a început să preia controlul asupra celor trei bănci. Nu este clar şi de ce s-a decis ca principalele tranzacţii (grosul furtului) să fie realizate tocmai în perioada 24-26 noiembrie 2014.
    Afacerea politică ocult filo-rusă
    Afacerea politică murdară a lui Vladimir Plahotniuc s-a suprapus peste scandalul fraudelor lui Ilan Schor, beneficiind de ajutorul acestuia şi al lui Usatîi, iar miza era dărâmarea Partidului Liberal Democrat (al lui Filat şi Streleţ) de la guvernare şi instalarea ca premier a lui Plahotniuc.
    Vlad Filat a fost premier al Moldovei între 25 septembrie 2009 şi 8 martie 2013 din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, acelaşi partid care l-a dat premier pe Valeriu Streleţ între 30 iulie şi 30 octombrie 2015, când s-a prăbuşit pe fondul crizei declanşate de Ilan Shor şi acuzelor de sprijinire a acestuia de către Vlad Filat. Când băncile au fost devalizate, nici el, nici amicul său politic Streleţ nu erau premieri.
    Şi totuşi au fost acuzaţi şi dărâmaţi.
    Filat şi Plahotniuc se aflau într-o rivalitate acerbă din 2009, de când Plahotniuc, după ce finanţase ani la rând Partidul Comunist al lui Voronin (care încă vede Uniunea Sovietică în Federaţia Rusă, deşi aceasta nu mai are nimic comun cu socialismul radical), şi-a cumpărat un post de conducere (prim-vicepreşedinte, adică nr. 2) în aşa zisul Partid Democrat din Moldova. Filat tocmai pe comuniştii anti-români îi ura atunci când crease Partidului Liberal Democrat cu câţiva creştini-democraţi sătui de colaborarea partidului lor cu comuniştii, în timp ce Plahotniuc, deşi devenit un oligarh, era calul troian al comuniştilor când intra, plătind, în partidul lui Marian Lupu, Partidul Democrat, care este, declarativ, orientat politic la centru-stânga şi pledând ca Republica Moldova să fie un „stat independent, suveran [deci anti-unionist cu România], şi democratic, bazat pe drept şi integrat în familia unită a democraţiilor europene“.
    Deşi partidele lor erau aliate în aşa zisa Alianţă sau Coaliţie pro-Europeană (împreună şi cu Partidul Liberal – Mihai Ghimpu sau Partidul Liberal Reformator – Ion Hadârcă), cei doi lideri se aflau în permanentă contradicţie. În timp ce Filat este în primul rând un politician, Plahotniuc este un înavuţit peste măsură care vrea şi puterea politică pentru a conduce Republica Moldova, iar pentru asta a făcut felurite combinaţii subterane, adesea murdare. Plahotniuc s-a îmbogăţit în primul rând pentru că între 2001 şi 2010 a îndeplinit funcţia de director comercial, iar mai apoi director general al Petrom Moldova, care aparţine OMV Austria, ca şi Petromul din România. De aici, poate, şi obiceiul deplasărilor la Viena ale. Ocupându-se cu importul şi distribuţia petrolului, benzinei şi motorinei, Petrom Moldova deţine 80 de staţii de alimentare şi peste 50 de magazine cu produse complementare, în august 2010, averea lui Plahotniuc ajungând oficial la 300 de milioane de dolari, bani ce i-au venit atât de la Petrom Moldova, cât şi de la Victoriabank, una din cele mai importante bănci comerciale moldoveneşti, al cărei preşedinte a fost până în 2011. Averea ce o deţine indirect, prin off-shore-uri, este mai importantă decât cea din declaraţiile de avere, căci deţine cel mai luxos hotel din Moldova, Hotelul Nobil, ca şi Hotelul Codru, tot din Chişinău, compania de asigurări ASITO, clubul de noapte Drive şi compania de pază Argus-S, ca şi patru canale de televiziune: Publika Tv, Prime Tv, 2 Plus şi Canal 3.
    Pentru presa de peste Prut nu mai este un secret că Plahotniuc a finanţat, pe rând, Partidul Comuniştilor, până în 2009, şi Partidul Democrat, din 2010. În 2010, fostul consilier cu misiuni speciale al ex-preşedintelui Moldovei Vladimir Voronin (cu care Plahotniuc este, însă, prieten, în secret), politicianul şi omul de afaceri Sergiu Mocanu l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc că, de fapt, a cumpărat Partidul Democrat din Moldova în anul 2009, iar în 2013 şi Vlad Filat declara că Plahotniuc „şi-a cumpărat un loc în politică, iar acum vrea să-şi cumpere o ţară“. Filat îl ameninţase voalat pe Plahotniuc şi în „Afacerea Registru“, a lui Birştein, atunci când declara public, ca premier şi lider politic, că „Întreprindere de Stat Criş Registru a fost supusă unui atac de tip raider“.
    Plahotniuc este acuzat de trafic de influenţă asupra întregii clase politice moldoveneşti, vinovat de criza politică din Republica Moldova din 2015-1016 şi de stoparea integrării europene. Manevrele lui politice au vrut să se folosească de manifestaţiile populare de protest din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, declanşate în primăvara anului 2015 la chemarea organizaţiei pro-europene Demnitate şi Adevăr, împotriva situaţiei socio-economică din Moldova, agravată de rapturile financiar-bancare (numite generic „Jaful secolului“). Protestul s-a extins pe 24 septembrie, când o altă tabără de protestatari, condusă de liderii politici de stânga Igor Dodon şi Renato Usatîi, a format un „orăşel de corturi„ în faţa clădirii Parlamentului Republicii Moldova. Erau în piaţă aproape 100.000 de mii de oameni, fiind cea mai mare manifestaţie de protest de la „Marea Adunare Naţională“ de la 27 august 1989, când, în acelaşi loc se adunase o şesime din populaţia ţării (750.000 de oameni) în prima acţiune de desprindere de Uniunea Sovietică.
    Pe fondul acestei situaţii, pentru a se da satisfacţie şi un vinovat politic manifestanţilor, pe 15 octombrie 2015, la prima şedinţă a parlamentului moldovean din sesiunea toamnă-iarnă, lui Vlad Filat i-a fost retrasă imunitatea parlamentară cu votul a 79 din totalul de 101 de deputaţi, după solicitarea în acest sens în plenul parlamentului a procurorului general Corneliu Gurin, care a pretins că există bănuieli, urmare depoziţiilor moldoveano-israelianului afiliat separitiştilor ruşi Ilan Shor, că Vlad Filat ar fi implicat direct în fraudele de la Banca de Economii, fapte de corupţie şi trafic de influenţă.
    Înainte de a se vota retragerea imunităţii, Filat l-a denunţat totuşi public pe Vlad Plahotniuc de la tribuna parlamentului, acuzându-l că ar controla justiţia, că vrea să deturneze cursul pro-european al ţării şi de făţărnicie, pentru că i-ar fi organizat lipsirea de imunitate „pe la spate“, întrucât în ajun s-ar fi convenit ca procurorul general Corneliu Gurin, post care, neformal, a revenit PD-ului prin partajare, să-şi dea demisia. Filat a mai susţinut că, „din culise“, Plahotniuc controlează justiţia.
    În aceeaşi zi, 15 octombrie 2015, ziua lipsirii de imunitate parlamentară a lui Vlad Filat şi arestarea acestuia, ca să-şi demonstreze ne-implicarea, Vlad Plahotniuc anunţa că se autosuspendă din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat şi din cea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM, „pentru a nu se face insinuări că ar influenţa ancheta“, afirma el, rămânând însă parlamentar şi un potent oligarh.
    Pe 18 octombrie, când trebuiau să expire cele 75 de ore de arest, judecătorii („neinfluenţaţi“) au decis să îl ţină arestat „preventiv“ încă 30 de zile pe Vlad Filat, în timp ce autorul raptului bancar, Ilan Shor s-a bucurat tot timpul numai de arest la domiciliu, ceea ce l-a revoltat până şi mitropolitul Vladimir, care a protestat pentru cum este tratat un „bun creştin“ precum Vlad Filat (comparativ cu un evreu, o fi vrut să zică).
    Pe 19 octombrie 2015, în timp ce Vlad Filat se afla în arest, ca să îl înfunde complet, rusofonul Renato Usatîi a postat pe Internet o serie de pretinse înregistrări ale convorbirilor telefonice personale dintre Filat şi Ilan Shor. Convorbirile erau datate în septembrie şi octombrie 2015, iar, în interpretarea lui Usatîi şi a presei lui Plahotniuc, o anumită conversaţie însemna sau apărea ca şi când Filat i-ar cere voalat bani lui Ilan Shor, dar, şi dacă înregistrările ar fi fost adevărate şi nu fabricate, Shor este cel care îl suna într-una pe Filat şi îi sugera să-şi retragă banii de la Banca Socială, ca să nu rămână fără ei, căci toată lumea s-a apucat să retragă, zicea evreul, iar banca va rămâne fără lichidităţi. Mai mult, este evident că Shor, care era deja anchetat, este cel care îl suna aproape întotdeauna pe Filat, provocându-l.
    În aceste condiţii, asociaţii lui Plahotniuc introduc în parlament o moţiune de cenzură împotriva guvernului Streleţ, care făcea parte din partidului condus de Vlad Filat şi, la 29 octombrie 2015, îl destituie, funcţionând numai până la învestirea unui nou cabinet de miniştri.
    Chiar înainte ca Usatîi să facă publice pretinsele înregistrări cu discuţiile dintre Ilan Shor şi Filat, publicaţia şi televiziunea Jurnal înţeleseseră jocul acestuia, în 16 octombrie publicând articolul Tandemul ascuns dintre Usatîi şi Plahotniuc, în care arăta cum Usatîi s-a lansat în politică (fiind inventat în 2012) prin critici şi acuzaţii grave la adresa liderilor politici de la guvernare: „Dintre toţi, oligarhul Plahotniuc a fost cel mai menajat. «Om care se ţine de cuvânt», aşa îl caracteriza Usatîi pe Plahotniuc… Asta în timp ce despre Vlad Filat spunea că este «cadavru politic»… Renato Usatîi este partenerul de afaceri al lui Plahotniuc şi acesta îl susţine tacit. În actuala campanie electorală, Plahotniuc a recrutat nu doar membri de partide, dar şi capi de liste… Un detaliu important este legătura celor doi cu mafia Solnţevskaia.“
    La 21 decembrie 2015, Ion Sturza, stabilit mai mult prin România, a fost desemnat candidat pentru funcţia de prim-ministru al Moldovei de către şeful statului, Nicolae Timofti. Pe 24 decembrie, Sturza a anunţat că va cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare şi a componenţei guvernului în data de 4 ianuarie 2016. După ce, însă, grupul parlamentar al Partidului Socialiştilor moldoveni (PSRM) a anunţat din start că nu va participa la votarea guvernului în frunte cu Sturza, şedinţa specială a parlamentului din 4 ianuarie – în care trebuia să se voteze guvernul – a eşuat din lipsă de cvorum, întrucât au fost prezenţi doar 47 din cei 101 de deputaţi, deşi doar 24 dintre absenţi erau socialişti. Ce se întâmplase? Răspunsul: Plahotniuc, din nou!
    Ion Sturza mai fusese premier al Moldovei, după care, peste ani s-a axat pe afaceri în România. El a fost acceptat ca rudă şi de nelipsitul tovarăş de vânătoare al lui Ion Ţiriac, prinţul Dimitrie Sturdza, şi, în general, are mai toate uşile importante deschise la Bucureşti, mai ales că, din 2015 a devenit şi unul din sponsorii fundaţiei Michael Schimdt (bunul amic al preşedintelui Iohannis), fundaţie condusă de sora lui Renato Usatîi, Veronica Schmidt (a se vedea detaliile în cap. următor: Legăturile Veronicăi Usatîi, „gazda“ lui Iohannis).
    V. Plahotniuc se folosise de măscăriciul Usatîi ca să îl dărâme pe premierul Filat, dar puterea trebuia să rămână în mâinile lui. Aşa că lui Usatîi i se flutură o arestare pe la nas pentru spionaj privat (înregistrările discuţiilor dintre Filat şi Ilan Shor, ceea ce face publicul să creadă că sunt chiar autentice), ceea ce îl face pe fratele Veronicăi să fugă la Moscova, iar el, Plahotniuc, în aceeaşi zi de 21 decembrie în care preşedintele îl desemna pe Sturza, îşi anunţă revenirea în politică şi în Partidul Democrat. El declara atunci că va „participa în mod direct la formarea majorităţii parlamentare care să asigure o guvernare „stabilă şi să reuşească să cumuleze inclusiv voturile necesare pentru alegerea preşedintelui ţării în luna martie 2016“. La câteva ore după aceasta, tot în aceeaşi zi, un grup de 14 deputaţi comunişti (unde sponsorizase Plahotniuc intens până în 2009) au anunţat că părăsesc grupul parlamentar al Partidului Comuniştilor şi formează propriul grup, aliindu-se cu Partidul Democrat, al lui Plahotniuc, pentru formarea unei majorităţi zisă „social-democrată“.
    Aşa că pe 13 ianuarie 2016 majoritatea parlamentară nou-formată l-a înaintat pe Vlad Plahotniuc la funcţia de prim-ministru, însă, preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, i-a respins candidatura cu motivaţia că există „suspiciuni rezonabile“ că Vladimir Plahotniuc ar întruni criteriile de integritate necesare desemnării în funcţia de prim-ministru… De fapt, în ianuarie 2016 mulţimea a manifestat şi contra candidaturii lui Plahotniuc la funcţia de prim-ministru, după ce pe 5 octombrie 2015 protestatarii pichetaseră şi Global Business Center, sediul firmelor gestionate de Plahotniuc, scandând „La puşcărie!“, „Plahotniuc, nu uita, puşcăria-i casa ta!“, lipind pe pereţii clădirii mai multe mesaje, cum ar fi „Hoţule“, „Aici este vizuina păpuşarului“ sau „Moldova nu e ta“ şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine venite operativ acolo, chemate de Plahotniuc, încercând să rupă cordonul de poliţişti pentru a intra în clădire. Şi echipa postului de televiziune Publika TV a fost alungată din piaţă de către manifestanţi încă din 6 septembrie 2015, când a debutat manifestaţia maraton, cu strigăte şi fluierături: „Spuneţi adevărul, nu mai transmiteţi minciuni!“, pe motiv că îi aparţine oligarhului Vlad Plahotniuc.
    În acest context, Plahotniuc s-a reorientat şi l-a impus preşedintelui ca premier pe marioneta sa, Pavel Filip, de la Partidul Democrat, unde Plahotniuc este adevăratul şef, deşi este numai prim-vicepreşedinte, preşedinte decorativ fiind Marian Lupu. Şi, astfel, cu votul parlamentului, din 20 ianuarie 2016, Pavel Filip devine premier al Moldovei, ceea ce a dus la reamplificarea protestelor stradale în miez de iarnă, manifestanţii intrând seara în parlament şi luptându-se cu forţele de ordine. În ciuda lor şi a opiniei generale moldoveneşti, Plahotniuc a învins, totuşi.»
    Copyright: Cornel-Dan Niculae

    Ceausescu a vandut armament teroristilor lumii, timp indelungat, printr-o operatiune cunoscuta sub numele de „Stele”, in urma careia Romania ajunsese lider pe piata internationala a diamantelor, primite la schimb pe tehnica de lupta si vandute apoi la preturi exorbitante catre bogatii lumii. Operatiunea in sine era ilegala si tot contrabanda de stat cu arme se numea, doar ca banii rezultati din sprijinirea terorismului mondial si vanzarea diamantelor erau bagati de „dictator” in vistieria tarii, in construirea de spitale, scoli, locuinte, drumuri pentru romani. Operatiunea a fost accentuata intre anii 1983 – 1989, si era canalizata pe doua cai de transport a armelor fabricate in Romania, catre tarile arabe dar si tari din Europa Occidentala: 1. Pe calea aerului, cu avioane militare de transport, 2. Pe vapoare de tipul celui condus de Traian Basescu. Nume care acum sunt sonore pe scena politica a tarii au fost implicate in aceasta operatiune (prin diversele grade si functii avute in „Stele”), iar dupa indepartarea lui Ceausescu, acestia si-au creat propriile retele de contrabanda cu armament, diferenta fiind ca vanzarea ilegala a rachetelor romanesti a condus la imbogatirea personajelor si nu la cea a bugetului de stat, iar „Stele” si-a schimbat denumirea in „Tigareta”. Acum, singurul dovedit si indicat de catre autoritatile columbiene, americane, ruse si franceze – pe baza probelor si a declaratiilor luate lui Victor Bout (dealer mondial al mortii, cu care a avut relatii directe), Shimon Naor (un alt traficant international de arme, de asemenea cu conexiuni la Cotroceni) si Valentin Vasilescu (fostul comandant al Aeroportului militar Otopeni, arestat nefondat in urma cu ceva ani pentru implicare nedovedita in „Tigareta” II) – ca fiind pionul numarul 1 in comertul ilicit cu tehnica de lupta si armament si sprijinirea terorismului international, este nimeni altul decat TRAIAN BASESCU! Descoperirea sa este principalul motiv al venirii rapide si neanuntate a directorului CIA la Bucuresti. Va invitam sa parcurgeti ancheta jurnalistica de mai jos, ea avand la baza, pentru prima oara in istoria jurnalismului romanesc, colaborarea, pe trei directii de investigatie, a unui ziar din Romania (Exploziv-News), a unui corespondent al celei mai importante Agentii de stiri din Japonia (Nipon Press) la Washington (Roberth Horvath) si a jurnalistului irlandez, posesor al premiului Pulitzer, specializat in anchetarea terorismului islamic, Colin Brayton, jurnalist la The Morning News, SUA.
    Odata cu venirea la putere a lui Traian Basescu, in anul 2005, Bucurestiul a devenit locul preferat de negociere al gherilelor columbiene FARC cu traficantii de arme. Acoperiti de catre SRI, la ordinul lui Basescu (operatiunea a fost coordonata de insusi generalul Florian Coldea), teroristii FARC au avut tupeul sa vina in Romania chiar in preajma summit-ului NATO de acum doi ani, desi locul era impanzit de servicii secrete din toata lumea. Dupa arestarea spectaculoasa a “Negutatorului mortii”, Viktor Bout, un apropiat, asa cum vom vedea pe parcursul acestei anchete, al lui T.B. (Bout inca deruleaza afaceri ilegale prin diverse firme pe teritoriul Romaniei, iar avionul ce apartine teroristului si cu care se face contrabanda la greu cu tehnica de lupta, este parcat chiar langa avionul prezidential, la ROMAVIA) si numarul doi al retelei de guerila FARC a trecut prin tara noastra. Numarul doi al Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), Raul Reyes, ucis intre timp de catre armata coumbiana intr-un bombardament desfasurat pe teritoriu ecuadorian, a fost in Bucuresti in urma cu doi ani, chiar in preajma sumitt-ului NATO. El a negociat cumpararea unei cantitati de uraniu, direct cu Traian Basescu, la care a ajuns prin interlopul ucrainean Semyon Yukovich Mogilevich, care facea parte dintr-o grupare mafiota rusa, pentru a construi o “bomba murdara” (Mogilevich este dat in urmarire generala in toata lumea de catre FBI, FSB si CIA, iar sursele noastre din SIE spun ca acesta s-ar afla in Romania, intr-o locatie a familiei prezidentiale, in judetul Constanta – nota redactiei). In Romania urma sa se discute detaliile tranzactiei, livrarea urmand sa fie facuta in alta tara. Reyes a venit in Romania sub un alt nume, cu un pasaport venezuelan fals. Surse din Serviciul de informatii britanic MI6 spun ca „Reyes voia sa foloseasca uraniul vandut de catre presedintele Romaniei pentru fabricarea unei bombe pe care sa o foloseasca intr-un atentat impotriva presedintelui columbian Alvaro Uribe, dusmanul de moarte al FARC si cel mai fidel aliat al Statelor Unite in America de Sud. Teroristul Reyes, pe numele sau real Luis Edgar Devia Silva, a negociat cu un membru de frunte al unei organizatii mafiote condusa de Semyon Yukovich Mogilevich, iar acesta l-a introdus la Cotroceni”. Potrivit FBI, Statele Unite si mai multe tari europene au emis mandate de arestare pe numele lui Mogilevici, printre ale carui principale “afaceri” se numara prostitutia, traficul de droguri si de persoane. De la dizolvarea Uniunii Sovietice, gruparea condusa de Mogilevich a stabilit ceea ce raportul MI6 numea “o relatie de lucru cu Al-Queda”. “Se stie ca organizatia condusa de Osama ben Laden este prezenta in Venezuela si in alte tari sud-americane guvernate de reprezentanti ai stangii populiste, care se opun Statelor Unite”, se arata in raportul MI6. Tocmai legaturile dintre Al Queda si gruparea lui Mogilevich au fost cele care au alertat oficiali ai MI6 aflati la Bucuresti asupra faptului ca FARC a cumparat “o cantitate considerabila de uraniu pentru a fabrica o bomba murdara”. Organizatia rusa condusa de ucraineanul Mogilevich, descris de serviciile secrete britanice si americane drept “unul dintre cei mai periculosi criminali ai lumii”, trafica uraniu imbogatit. Sursa: Romania. Locatia: Rosia Montana!
    Pe de alta parte, CIA a stabilit ca intre Mogilevich, Reyes si Viktor Bout exista o punte de legatura in Romania. Asa s-a ajuns la Traian Basescu. Iata faptele: ofiţeri FBI si CIA, specializaţi în lupta antiteroristă, au constatat ca “Victor Bout, fost ofiţer rus, anchetat pentru trafic de armament în favoarea reţelelor teroriste din Orientul Mijlociu şi Africa, îşi procură arme şi muniţie din ţările fostului bloc sovietic, cu precădere România. Reţeaua lui Bout este unică atat din cauza abilităţii sale de a livra arme sofisticate oriunde în lume, cat si prin faptul ca traficul a luat amploare cu aportul lui Traian Basescu, in cele cinci mandate de ministru al Transporturilor si a culminat cu castigarea, in 2005, a alegerilor prezidentiale” (raport al FBI intocmit la data de 23 ianuarie 2010). Raportul menţioneaza că fostul pilot sovietic a făcut nenumărate tranzacţii cu talibanii şi organizaţia teroristă Al-Qaeda. Sanjivan Ruprah, un veros afacerist kenyan şi “mîna dreaptă” a traficantului de armament Victor Bout, a fost arestat în Belgia, în februarie 2002. Potrivit anchetatorilor, Ruprah a oferit informaţii deosebit de valoroase, din interiorul cartelului mafiot, precum şi despre modul de operare al ramificaţiilor reţelei si, mai ales, despre implicarea actualului sef de stat roman, la vremea aceea posesor al mandatelor de ministru al Transporturilor. Deşi îi promiseseră imunitate în schimbul informaţiilor despre Bout si Basescu, autorităţile americane l-au reţinut pe Sanjivan Ruprah. Pe parcursul anchetei, referindu-se la România, el a declarat: “Aceasta a fost, alături de Bulgaria, una dintre ţările care îl alimentau pe Bout”. Kenyanul a dezvăluit că, după ce primea armamentul solicitat, Bout îl livra, în special, talibanilor şi teroriştilor din Al-Qaeda. Vorbind de încărcarea armelor pe Aeroportul Otopeni, el îl menţionează pe „ministrul Transporturilor Traian Băsescu şi faptul că Bout a cumpărat de la acesta un mare număr de avioane la preţul unui jeep. * Il-18 YR-IME TAROM, seria 18300 6205, vîndut cu 131.000 de dolari. Acum, Iliuşin-ul are înregistrarea EL-AHO a companiei Air Cess, din Emirate. Air Cess este una dintre companiile de bază ale lui Bout. * Il-18 YR-IMD TAROM, seria 18200 4804, vîndut cu 127.000 de dolari. După vînzare, avionul a avut înregistrările ER-ICM, EX-7504, EL-ADY, 3D-ALQ şi a ajuns la Santa Cruz Imperial, altă companie a traficantului rus. * Il-18 YR-IMG TAROM, seria 18400 7301, vîndut cu 157.000 de dolari. Aeronava aparţine, acum, companiei Renan Air, firmă parteneră a “comerciantului morţii” din Republica Moldova, care a făcut trafic cu arme în Africa. Înregistrarea i-a fost schimbată ca ER-ICG. * Il-18 YR-IMJ TAROM, seria 18600 9102, vîndut lui Viktor Bout. Aeronava a fost implicată în traficul de arme în Africa. Inspectorii ONU au descris, cu lux de amănunte, implicarea fostului avion românesc în “comerţul morţii”. Avionul aparţine tot companiei Renan Air, dar are înmatricularea ER-ICJ. Surprinzător, el a dezvăluit că la conducerea organizaţiei lui Bout apar – in afara lui Traian Basescu – si alte numeroase nume româneşti. Ele se referă la piloţi, navigatori, mecanici, dar si ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii care, cu timpul, au fost promovaţi în înalte poziţii. Ruprah a oferit, asadar, informaţii deosebit de valoroase, din interiorul cartelului mafiot român, condus de Băsescu. De asemenea, tot Ruprah a dezvaluit FBI filiera reala a lui Basescu – Bout din Romania: Michael Şuşak-prietenul lui Băsescu, Stamen Stancev (KGB cf. SRI sau MI6), Vadim Benyatov (posibil CIA), Vitaly Usturoi, Victor Plahotniuk-actionar la Petrom Moldova, Loratel Cipru, Victoria Bank, Victoria Invest, Oleg Voronin Josanu Anatolie-fost KGB, Ion(Ivan) Busuioc(GRU). Toate aceste şi toţi aceştia având conexiuni în Cehia, Scoţia, Delaware şi Republica Moldova).
    Jurnalistul Roberth Horvath a reusit sa ii ia un interviu, timp de 30 de minute, in inchisoarea din Thailanda, in exclusivitate pentru EXPLOZIV-NEWS, lui Viktor Bout: „Între 2001 şi 2004, echipaje româneşti, cu ok-ul lui Traian Basescu, cu care declar ca sunt prieten si am avut si am raporturi de afaceri, au zburat în Africa pentru una dintre companiile mele, Jetline. Jetline şi echipajele româneşti au transportat arme în zone de conflict ale Africii” (NOTA REDACTIEI: informaţiile date corespondentului nostru de la Washington, Roberth Horvath, de catre Bout, despre cărăuşia cu arme, Made in Romania, spre mai multe state africane sunt confirmate, sub protecţia anonimatului, de un avertizor din SPP, care a participat la aceste acţiuni în Africa. Bout a mai declarat, pentru Exploziv-News, ca „zeci de români, personal navigant şi tehnic al companiei militare româneşti ROMAVIA au deservit avioanele mele: BAC 1-11 (cu indicativele P4-JLB, P4-CBH, VP-BBA şi 3C-QRF) şi un Boeing 727, cu înregistrarea P4-JLI”. De asemnea, Bout a mai afirmat ca „banii ii viram personal, lui Traian Basescu, in conturi pe numele sau, la Victoriabank”. Victor Bout este actionar, prin firmele Aerocom si Renan, la Victoriabank, cele doua firme fiind acuzate, in rapoartele ONU, de vanzari ilegale de armament in Balcani si in Africa. Alaturi de generalul Bout, mai detin actiuni la Victoriabank: Alpha Bank din Bucuresti, Romania-12%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) 15% si o structura financiara creata de BERD, numita Danube Fund-23%, actiuni vandute urmatoarelor firme: Atrium Ltd cu sediul in Belize, firma off-shore Financial Investments Corporation cu sediu in Scotia, firma Victoria Invest, care imparte acelasi sediu cu Petrom Moldova, firma Repcor Com cu sediul la Chisinau si firma Program Invest –detine 5,76 din actiuni la Victoriabank, dar are drept actionar majoritar firma Afes–M, care la randul sau are actionari mai multe firme, printre care doua sunt trecute pe lista neagra in rapoartele ONU, si anume Renan si Aerocom. La Aerocom actionar este directorul de la firma Afes–M, ambele avand aceasi adresa. Un alt actionar de la Aerocom este Bruma Vladimir, care este si administrator al firmei Verelcom. O alta componenta a Verelcom este Eristal Prim, care e tot actionara la Afes M. Firma Verelcom isi are sediul pe str. Tricolorului nr.42, din Chisinau avand acelasi sediu cu firma–mama Program–Invest). Viktor Bout i-a dezvaluit corespondentului nostru Roberth Horvath intreaga poveste a contrabandei cu arme si implicarea actualului presedinte al Romaniei: „In 1995, am infiintat Trans Aviation Network Group, o ramificatie a companiei “Air Service Charter” cu sediul in Belgia, si cu baza la Sharjah, in Emiratele Arabe. Am achizitionat un avion Boeing 707, inmatriculat in Liberia, cu care am inceput sa transport armament din Romania. Pe Traian basescu l-am cunoscut in anul 1985, in cadrul unei alte operatiuni, dar atunci colaboram cu regimul comunist de la Bucuresti, iar Basescu era unul dintre sefii operatiunii „Stele”, investit de Ceausescu. In 1996, prin “Sky Air” (o alta derivata din firma-mama “Air Service Charter”) am transportate, cu Boeing 707 inmatriculat cu indicativul EL-JNS, pistoale mitraliera AK-47 din Bulgaria, catre Kigali, Rwanda.Avionul companiei mele“Sky Air” au fost „garate”, din ordinul lui Traian Basescu, pe platforma militara a Aeroportului Otopeni, la Baza Militara UM 19062 – Baza Sud. Toate zborurile se faceau cu ok-ul dat de ROMARM, ROMTEHNICA, SRI si SIE”. Teroristul mai spune ca: „Un director al ROMTEHNICA s-a opus, dar a fost eliminat. Personal nu am avut implicare in asasinarea lui, s-a ocupat de asta partea romana, a fost asasinat impreuna cu sotia sa in apartamentul in care locuiau”.
    Despre conexiunea mortii Bout – Basescu, chiar consultantul de specialitate al Exploziv-News, Valentin Vasilescu, vine cu precizari incriminatorii. Declaraţia lui Valentin Vasilescu, fostul comandant al aeroportului militar Otopeni, fost deputat de Bucureşti, dată recent într-o bază aeriană secretă a SUA, în faţa unor ofiţeri de rang înalt ai FBI, împreună cu declaraţia pe care CIA i-a luat-o, în arest, asociatului lui Semion Mogilevich (cel cu ajutorul căruia Traian Băsescu a trimis în Columbia, către gruparea teroristă FARC, atât rachete sol-aer IGLA-S24, fabricate in România, cât şi o cantitate impresionantă de „bombă murdară”, cum este numit pe piaţa neagră, uraniul) este adevăratul motiv al vizitei-fulger, la Cotroceni, al şefului CIA, L. Panetta. Informaţia a fost confirmată şi ne-a parvenit din trei surse: 1. de la generalul US Army, Michael Hayden, pentru corespondentul nostru la Washington – Robert Horvath, reporter al Agenţiei Nippon Press, 2. de la Brian Lutz, ataşat al U.S. Secret Service (Ambasada Statelor Unite la Bucureşti), pentru Exploziv-News, 3. de către însuşi Panetta lui Colin Brayton, jurnalist la The Morning News, SUA, de asemenea corespondent special al Exploziv-News. Pe de altă parte, şi arestarea recentă a generalului israelian de origine română, Shimon Nahor (un alt important pion al lui Băsescu în traficul cu armament către terorişti), care a dat declaraţii complete referitoare la implicarea preşedintelui României în Reţeaua Morţii a lui Bout, a aprins spiritele la Washington DC, şeful CIA spunându-i, la întâlnirea de ieri de la Cotroceni, lui Traian Băsescu (sursa: un oficial SIE prezent la întâlnire): „SUA nu admite un al doilea Ceauşescu în România!”. El a lăsat să se înţeleagă că Băsescu face obiectul unor ample investigaţii în Statele Unite, dar şi Rusia, şi că pentru infracţiunile de sprijinire a grupărilor teroriste ale lumii prin furnizarea de armament, pedeapsa este scaunul electric.

  4. “Analiza datelor si informatiilor obtinute pînã în prezent evidentiazã faptul cã, dupã LOVITUDE STAT din decembrie 1989, la care au participat din plin atît Servicii Secrete din est, cît si din vest, fiecare dintre Serviciile respective a actionat pentru a obtine suprematia si a-si impune dominatia în aceastã zonã strategicã a Europei.
    Dacã la început, pentru realizarea cu succes a „revolutiei”, cooperarea a fost deplinã, dupã atingerea acestui scop a început o luptã durã, fãrã menajamente, între principalele Servicii Speciale strãine, respectiv cele americane si cele rusesti, luptã care a dus la dezastrul economic, politic, social si militar în care se aflã astãzi România.
    Initial, FSB (urmasul KGB-ului) si GRU au reusit sã-si impunã punctul de vedere prin împingerea unor cadre loiale în structurile decizionale ale statului. Usor, usor, însã, Serviciile americane au început sã progreseze, iar pe fondul slãbiciunii unor conducãtori din spectrul coordonat de Serviciile Speciale rusesti si al unor trãdãri sau chiar cu acordul acestora, au reusit sã pãtrundã în structurile de decizie, astfel încît, la nivelul anului 1997, sã ajungã chiar la vîrful piramidei. În acest context, politica FSB, în spetã a Federatiei Ruse, cu Vladimir Putin (produs de exceptie al fostului KGB, profesionist desãvîrsit în domeniul muncii specifice) ajuns în frunte, s-a schimbat radical, orientîndu-se cu prioritate spre acapararea puterii economice în România (si nu numai) ca pîrghie pentru obtinerea controlului politic, potrivit principiului de bazã al dominatiei economicului asupra politicului.
    În consecintã, Rusia a început o campanie sustinutã în acest sens, îndreptîndu-si cu prioritate atentia asupra unor entitãti economice strategice. Pe primul loc s-au situat si continuã sã se mentinã resursele energetice, în spetã petrolul si gazele, forta motrica a oricãrui sistem. Un rol important l-a jucat aici compania rusã LUKOIL, structurã economicã organizatã riguros dupã principiile rezidenturilor de informatii externe. Compania petrolierã LUKOIL este prima companie privatã din Federatia Rusã care a descins în România în anul 1998, achizitionînd pachetul majoritar de actiuni la Rafinãria „Petrotel” din Ploiesti, una dintre cele mai vechi din România.
    Ca mai toate societãtile comerciale aflate în gestiunea guvernãrii CDR-iste, si „Petrotel” se gãsea într-o situatie financiar-economicã criticã, fapt care nu a constituit un impediment pentru compania ruseascã, ci, dimpotrivã, a reprezentat un criteriu de selectie, facilitîndu-i achizitionarea unui obiectiv cu potential la un pret derizoriu si acoperindu-i, în plus, intentiile de viitor. În momentul respectiv, achizitionarea „Petrotel” a reprezentat crearea capului de pod care i-a permis sã se dezvolte si sã se organizeze, ajungînd la structura informativã foarte puternicã de astãzi. Strategul acestei politici este Vaghit Alekperov, cadru activ cu gradul de general al Serviciilor Secrete rusesti si un apropiat al presedintelui Vladimir Putin.
    Crearea acestei rezidenturi a oferit Rusiei oportunitãti extraordinare pentru realizarea intereselor sale informative si economice nu numai în România, ci în toatã zona si chiar la nivel european. Tocmai de aceea, la 28 octombrie 2005, presedintele Vladimir Putin i-a acordat lui Vaghit Alekperov Ordinul „Pentru merite fatã de patrie” clasa a IV-a. Cu ajutorul cadrelor de specialitate din componenta companiei LUKOIL, dar si cu sprijinul primit din partea unor specialisti români încadrati în timp, s-au reusit penetrãri la cel mai înalt nivel si obtinerea de informatii operative legate de fiecare domeniu economic în parte, fapt ce a permis analize pertinente asupra obiectivelor economice strategice ce urmau a fi privatizate sau chiar includerea prioritarã pe lista privatizãrilor a celor care prezentau interes pentru partea rusã. Un astfel de obiectiv a fost ALRO, combinatul de aluminiu de la Slatina.
    În momentul lansãrii procesului de privatizare, ALRO era cea mai rentabilã întreprindere din industria noastrã. Nu avea nici o datorie fatã de bugetul statului, nu avea restante fatã de bãnci; avea, în schimb, un rating mult superior fatã de cel al economiei nationale sau decît al oricãrei bãnci românesti, mai avea în derulare un program investitional de retehnologizare, pe care si-l finanta din surse proprii. La sfîrsitul anului 2000, ALRO asigura 3% din exportul României.
    Initial, societatea avea ca actionari statul (65,26%) si pe cei rezultati în urma Programului de Privatizare în Masã (34,74%). Societatea a trecut apoi prin mai multe etape de majorare a capitalului social si si-a structurat actionariatul, statul – prin FPS si APAPS – pãstrînd majoritatea actiunilor. În 1999, a apãrut ideea si chiar s-au fãcut pasi importanti în procesul de fuziune dintre ALRO Slatina si ALPROM, firmã din acelasi domeniu.
    Desi sustinutã la început, fuziunea celor douã societãti a fost abandonatã tot de initiatori, deoarece exact atunci Guvernul României a inclus cele douã companii în acordul PSAL II, încheiat cu Banca Mondialã. Negociatorul-sef în relatiile cu Banca Mondialã, Traian Bãsescu, pe atunci ministru al Transporturilor, a cerut, iar FPS a acceptat, ca strategia de privatizare sã fie stabilitã de consultantii internationali dupã criteriile transparente ale Bãncii Mondiale.
    Asa a luat fiintã consortiul format din Paribas Corporate Finance, Central European Trust si Casa de avocati Musat si Asociatii (în spatele cãreia se afla Valeriu Stoica, ministrul Justitiei), consortiu care a fost desemnat sã asigure consultanta pentru FPS si guvern în procesul de privatizare a ALRO si ALPROM. Strategia propusã pãrtii române a prevãzut ca societãtile sã fie scoase la privatizare printr-o ofertã comunã, metoda sã fie negocierea directã, evaluarea ofertelor urmãrind maximizarea pretului obtinut. Investitorii strategici erau gata sã plãteascã o primã de control (estimatã la cel putin 18 milioane de dolari) pentru achizitionarea unui pachet ce depãsea 50% din actiuni. Consultantii strãini au estimat valoarea ALRO între 450 si 550 milioane de dolari, si nu la 190 milioane, cum declarã acum Traian Bãsescu.
    Procesul de privatizare s-a prelungit suspect pînã dupã alegerile din 2000, cînd Guvernul Nãstase a schimbat strategia, optînd pentru metoda majorãrii de capital (sustinutã anterior de un singur membru al cabinetului, Mugur Isãrescu, ministrul Industriilor, Radu Berceanu, coleg de partid cu Traian Bãsescu) si a prelungit privatizarea cu mai bine de un an, adicã exact atîta timp cît a avut nevoie partenerul dorit ca sã-si consolideze pozitia în actionariatul ALRO.
    Instrumentul folosit în acest scop a fost societatea comercialã CONEF SA, înfiintatã în anul 1991, un fel de holding constituit din cote de cîte 35% din actiunile a 15 societãti din industria metalelor neferoase, printre care „Alro” si „Alprom” Slatina, „Alum” Tulcea, „Alor” Oradea, „Phoenix” Baia Mare, „Ampelum” Zlatna, „Laromet” Bucuresti. Prin privatizare, CONEF a ajuns în proprietatea SIF Banat-Crisana, care a vîndut-o în anul 2000 unor „persoane fizice”, de la care, dupã numai 5 zile, a trecut în proprietatea grupului MARCO INTERNATIONAL (fondat în 1983, de cãtre Marc Rich, supranumit „Nasul Kremlinului”, si Alan Kestenbanum).
    Prin achizitii proprii, dar si prin intermediul CONEF, al SIF-urilor si al presiunilor fãcute asupra micilor actionari, grupul MARCO a ajuns sã detinã 41,77% din ALRO, la sfîrsitul anului 2001. Statul român, în loc sã grãbeascã vînzarea pachetului sãu de 54,72% din actiuni înainte ca la ALRO sã se consolideze în actionar cu o pondere de peste 40%, a fãcut exact contrariul.
    De ochii lumii, majorarea de capital a fost însotitã de vînzarea directã a 10% din actiuni. În final, la 30 aprilie 2002, s-a semnat contractul prin care s-a cedat controlul de la ALRO în schimbul a 11,4 milioane de dolari virati la bugetul statului, mai putin decît prima pentru pachetul de control. 11,4 milioane pentru 10%. Aceasta înseamnã cã guvernul a acceptat cã ALRO valora 114 milioane de dolari, adicã de 4-5 ori mai putin decît stabiliserã consultantii. În total, preluarea ALRO a costat grupul MARCO circa 160 milioane de dolari.
    Astãzi a devenit evident cum, prin cîteva miscãri strategice, grupul MARCO INTERNATIONAL a pus mîna pe întreaga industrie de aluminiu din România.
    În spatele acestei operatiuni se aflã magnatii rusi Vitali Matsitski si Oleg Deripaska. Miza a fost ca ALRO Slatina, ALPROM Slatina si ALUM Tulcea sã fie furnizate, la pachet, colosului RUSKI ALUMINIUM, condus de Oleg Deripaska. Dupã ALRO (unde a ajuns sã detinã în final aproape 90% din actiuni), grupul MARCO INTERNATIONAL a cumpãrat cu 9.000.000 de euro de pe piata bursierã RASDAQ firma ALUM Tulcea, în 2005, dupã ce fortase falimentul acesteia încã din anul 2003, prin importarea aluminei din Jamaica la un pret mult mai mare decît cel oferit de compania din Tulcea. ALUM fusese preluatã în 2004 de PIOCHE CONSULTANTS, de la grupul BALLI. PIOCHE este înregistratã în Belize, iar în spatele acesteia se aflã tot Vitali Matsitski, care mai detine în Rusia si grupul petrolier RINKO.
    La o primã vedere ar pãrea cã rusii lui Vitali Matsitski au obtinut ceea ce au vrut, urmînd sã se concentreze pe productia de aluminiu si pe cucerirea pietelor internationale. În realitate, Vitali Matsitski nu are de gînd sã investeascã miliarde de dolari pentru modernizarea ALRO cu tehnologia occidentalã si sã astepte ani buni pentru amortizarea investitiei, ci sã vîndã, la pachet, întreaga industrie de aluminiu românesc grupului rusesc RUSKI ALUMINIUM (înfiintat în anul 2000), condus de Oleg Deripaska, împreunã cu miliardarul Roman Abramovici.
    Deripaska a mai vrut sã cumpere ALRO, în 2000, dupã ce achizitionase ALOR Oradea, care la acea vreme era partener principal al companiei din Slatina. Deripaska a declarat, atunci, cã a pierdut o bãtãlie, dar nu si rãzboiul. Legãturile dintre Matsitski si Deripaska sînt cunoscute încã dinaintea privatizãrii ALRO. Deripaska este, la numai 35 de ani, cel mai tînãr miliardar în dolari din Rusia. Dupã preluarea ALUM Tulcea, grupul MARCO a fãcut o ofertã publicã, prin care acorda facilitãti tuturor celorlalti actionari independenti care au rãmas în cele trei societãti (ALRO, ALUM, ALPROM) si care doreau sã-si vîndã actiunile. MARCO promitea sã ofere un pret considerabil mãrit fatã de piata bursierã, dovedindu-si intentia de a obtine controlul total al productiei de aluminiu românesc.
    Se pare cã si aceasta a fost una din conditiile impuse de RUSKI ALUMINIUM. Pentru a deveni cît mai rentabilã, ALRO trebuia sã achizitioneze cel mai ieftin curent de pe piata româneascã. Deripaska a cerut sã scadã pretul de achizitie la energie electricã pentru ALRO, la o valoare minimã, înghetatã printr-un contract ferm pe 15 ani. Pentru aceasta, Matsitski a activat legãturile sale cu grupurile de interese conduse de la Palatul Cotroceni de consilierul prezidential Theodor Stolojan si de care nu este strãin nici Traian Bãsescu.
    Ca urmare, cu numai o zi înainte de preluarea ALUM Tulcea de cãtre MARCO INTERNATIONAL, ALRO a încetat sã se mai alimenteze cu energie electricã prin traderul ENERGY HOLDING, urmînd sã o primeascã direct de la HIDROELECTRICA la un pret ce sfideazã orice concurentã: 12-15 dolari/MWh, în loc de 24 dolari/MWh, cît era pretul real. Prin aceleasi grupuri de interese, MARCO INTERNATIONAL a obtinut un contract cu HIDROELECTRICA, pentru furnizarea de energie pe timpul noptii la un pret de 17 dolari/MWh, în care erau incluse atît transportul, cît si distributia, în timp ce media pe piatã (fãrã transport si distributie), pentru energia furnizatã pe timp de noapte, este de 35-40 dolari/ MWh.
    Din documente interne ale Serviciilor Secrete rusesti pe anul 2002 reies legãturile strînse dintre persoane de la conducerea MARCO INTERNATIONAL, precum Alexander Krasner sau Alan Kestenbaum, si controversatul om de afaceri Marc Rich, pe de o parte, si mafia ruseascã, pe de altã parte. Erau cunoscute relatiile lui Rich cu grupul TRANSWORLD al fratilor Cernoy, implicati în activitãti mafiote si apropiati grupului RUSKI ALUMINIUM. Între firma lui Alan Kestenbaum si RUSKI ALUMINIUM, condusã de Oleg Deripaska, se proiecta un parteneriat de afaceri. Acesta din urmã este, de asemenea, prieten si partener de afaceri cu celebrii Boris Berezovski, Anatoli Ciubais, Roman Abramovici.
    Un aspect important în argumentarea afirmatiilor de mai sus privind interesele rusesti în România si implicarea FSB îl reprezintã vizita la Bucuresti, în 2006, a vicepresedintelui Gazprom, Alexander Medvedev, care a avut drept scop impunerea unui partener „local” drept principal importator de gaze naturale, nimeni altul decît firma Conef, dupã ce acordul pentru gazul rusesc importat fusese parafat la Moscova de cãtre Vitali Matsitski si Alexey Miller, presedintele Gazprom.
    Este bine cunoscut faptul cã atît Miller, cît si vicepresedintele Alexander Medvedev sînt mîini oamenii lui Vladimir Putin. Este clar, deci, cã Vitali Matsitski nu este strãin de Serviciile Secrete rusesti care opereazã în România.
    Dupã resursele energetice, în vizorul centrului de comandã de la Moscova a intrat, în mod firesc, un alt sector strategic, cel reprezentat de societãtile producãtoare de tevi si furnizorul lor de materie primã. Cãtre acestea s-a îndreptat Grupul TMK, cu centrul de conducere la Moscova, al doilea producãtor mondial de tevi, detinãtorul a patru fabrici în Rusia si principal furnizor de profil al companiilor petroliere si de gaze naturale Gazprom, Lukoil, Iukos, Transneft.
    Dupã ce a preluat Artrom Slatina, TMK s-a orientat cãtre furnizorul de taglã pentru tevi – Combinatul Siderurgic Resita (CSR) – prin structura sa comercialã TMK, firma Sinara Handel GmbH, înregistratã în Germania, distribuitorul oficial al TMK.
    Ca si în cazul Petrotel – Lukoil, CSR, sub aripa TMK, a renãscut din propria cenusã, urmînd sã devinã, alãturi de Artrom, nucleul unui viitor holding rusesc proiectat de Dimitri Pumpianski, directorul general al grupului TMK, în care sã includã si alte unitãti de profil. Interesele strategice ale Rusiei se manifestã în România si prin preluarea Combinatului de Oteluri Speciale (COS) Tîrgoviste. Intermediarul afacerii a fost Boris Golovin(Cozmin Gusa), fost ofiter al trupelor speciale – Spetnatz – din cadrul GRU. Sub acest nume, mostenit de la faimoasele trupe de elitã sovietice, este cunoscutã astãzi cea mai puternicã si cea mai periculoasã retea internationalã de traficare a armamentului, a materialelor strategice, a substantelor periculoase, inclusiv a uraniului. Spetnatz, lider al crimei organizate la nivel international, organizeazã si asasinate, inclusiv asasinate politice.
    Aceastã organizatie a surclasat demult faimoasa Mafie, fiind alcãtuitã, în special, din fosti si actuali ofiteri ai batalioanelor de cercetare-diversiune din armatele componente ale fostului Tratat de la Varsovia, cãrora li se adaugã ofiteri superiori activi sau în retragere, ori în adormire de la departamentele de înzestrare ale „armatelor frãtesti”. Boris Golovin a actionat ca reprezentant al Casei de Comert Mechel Trading (fostã Conares Trading, casã de comert înfiintatã în cantonul Zug din Elvetia, la aceeasi adresã cu multe dintre firmele lui Marc Rich) prin care Grupul Mechel (controlat de Igor Ziuzin) a pus stãpînire pe COS Tîrgoviste (2002) si Industria Sîrmei SA Cîmpia Turzii (2003). Igor Ziuzin a apãrut brusc, în 2001, pe firmamentul bogatilor lumii, cînd a preluat oficial Uzina Metalurgicã Celiabinsk, un colos al industriei sovietice, devenit nucleul grupului Mechel, detinut oficial de Ziuzin.
    Uzinele românesti au fost incluse în grupul OAO Mechel, alãturi, între altele, de minele lui Ziuzin din Kuzbass (regiunea Urali), care furnizeazã cãrbune, prin intermediari, cãtre numeroase termocentrale românesti. Grupul lui Ziuzin este controlat printr-o suveicã transfrontalierã de firme off-shore, ce se ramificã din Cipru, Elvetia si Marea Britanie pînã în Insulele Virgine Britanice (BVI). Una dintre firmele-mamã ale OAO Mechel este Britta Investments Limited, înregistratã de firma Morgan&Morgan, o societate de consultantã care mai gestioneazã o cãsutã postalã cu interese în România, Dilcor International Ltd., off-shore-ul prin care oligarhul rus Oleg Deripaska a preluat de la controversatul Constantin Iavorski fostul combinat de stat Alor Oradea, singurul producãtor de aluminã tubularã din Europa. Constantin Iavorski, cadru al fostului KGB si fost ministru al Energiei în Republica Moldova, fost director general al firmei elvetiene Runicom, controlatã de magnatul rus al petrolului si gazului, Roman Abramovici, deruleazã afaceri în România din anul 1994, în principal cu regiile si companiile nationale din domeniul energetic, reusind sã-si asigure o nisã de piatã care îi aduce anual venituri nete de peste 40 milioane de euro.
    Pentru reusita afacerilor, a cooptat în firmele sale Unicom Holding, Unipetrol, Seven Trust, Marc Trust, Vitol, Galaxy sau Constant Oil persoane cu functii de rãspundere, în special din domeniul energetic. Si-a asigurat, totodatã, sprijin la cel mai înalt nivel în persoana fostului premier Adrian Nãstase, cu care se întîlnea sub pretextul partidelor de vînãtoare la doar cîtiva kilometri nord de Mînãstirea Dervent, Ostrov, pe o ambarcatiune de genul celor folosite cu titlul de hoteluri plutitoare. Devenitã o prezentã permanentã în zonã, aceasta a gãzduit si întîlnirile lui Constantin Iavorski cu Sorin Ovidiu Vântu, afaceristul care controleazã piata de capital din România, o bunã parte din mass-media, dar si afacerile din domeniul energetic, prin intermediul lui Liviu Luca si Gabriel Valentin Comãnescu.
    Revenind la Igor Ziuzin, acesta vizeazã în perspectivã achizitionarea unei electrocentrale din tara noastrã, astfel încît sã-si asigure energia electricã pentru întreprinderile proprii. De numele lui Boris Golovin se leagã si cel al lui Oleg Deripaska.
    Potrivit celui dintîi, oligarhul rus Oleg Deripaska detine GAZ Ruskii Autobus, primind sarcinã de la presedintele tãrii sale sã revigoreze industria automobilelor rusesti; compania lui Deripaska este un gigant. În afacere este inclusã fosta societate de stat UCM Resita, al cãrei patronaj actual e legat de Nicolae Bogdan Buzãianu, patronul ENERGY HOLDING, prieten si colaborator al lui Mircea Bãsescu, fratele presedintelui Traian Bãsescu. Aici se vor produce autobuzele a cãror caroserie este fabricatã în Rusia, licentele fiind cumpãrate de la grupul lui Deripaska. Producãtorul efectiv e firma Robus, controlatã de UCM Resita. Golovin detine un procent foarte mic în Robus, în schimb, controleazã Romcar Russian Buses SA, casa de comert pentru acest proiect. Printre actionarii si administratorii Romcar se regãsesc Horia Bejan (fost director în Ministerul Industriilor), Vlad Soare (fost presedinte Bancorex si al grupului Gelsor, al lui Sorin Ovidiu Vântu) si Corneliu Rosu, fost candidat al PNG la Primãria Capitalei. Compania lui Golovin, Romcar Russian Busses, are sediul chiar în casa lui Nicolae Bogdan Buzãianu, din Piata Aviatorilor.
    Pentru a arunca în mîinile rusilor întreaga activitate din domeniul resurselor energetice ale României, Sorin Ovidiu Vântu si Liviu Luca au vîndut Petromservice cãtre Petrom, dar în fapt OMV-ului austriac. Corolarul tuturor aspectelor prezentate mai sus îl reprezintã declaratia fãcutã de celebrul dizident anticomunist rus Vladimir Bukovsky, fãcutã cu ocazia vizitei sale în România. Acesta a afirmat cã „peste tot în România e plin de benzinãrii Lukoil. Or, Lukoil înseamnã Gazprom, care are 30% din compania austriacã OMV, iar Gazpromul nu înseamnã altceva decît KGB. Asa cã lucrurile sînt clare.
    Prin Lukoil, KGB a pus mîna pe întregul sistem energetic din România”.
    Prin asemenea pasi, aparent separati, Rusia obtine treptat controlul energetic asupra economiei românesti. Iar dacã relatiile dintre România si Rusia vor continua sã se degradeze din cauza politicii iresponsabile si lipsite de orice orizont promovatã de actualul presedinte Traian Bãsescu, putem sã ne asteptãm ca, în orice moment, companiile rusesti Lukoil sau Gazprom sã sisteze sau sã reducã brusc livrãrile cãtre România, ceea ce ar avea consecinte dezastruoase în plan economic si social.
    Este cît se poate de elocvent în acest sens ce s-a întîmplat în august 2007, cînd Lukoil a redus abrupt, cu 30%, livrãrile de petrol prin conducta Drujba cãtre Germania (în conditiile în care 36% din importurile de petrol ale Germaniei au venit în 2006 din Rusia), sub pretextul încercãrii de a renegocia niste termeni comerciali mai avantajosi pentru partea rusã.”

    1. Kennedy? What ever this post about, is written in a foreign language Spanish/Italian??? was it about Putin???

  5. Mueller is Deep State Shill…and now wants to pin the very Acts of years of US funded Black ops Gladio foreign policy that Trump want’s to STOP by changing and using the Saudis who have now turned away form being used as CIA Asset; to keep control over the Middle east. Mueller will more likely be seeing jail time before Kushner or Trump.

  6. Of course trump works for ISRAEL, after all that is his masters HQ isn’t it, trumo\pet owes ZioRothschilds billions for debts they paid off for his bad business practices , now he has to do as told… Just look the first thing and place he went to once in the WH was run to ISRAEL then say he will move the embassy to Jerusalem, what a taody…
    He is just a cheap TV actor and poor business man with a dodgy second hand dealer mouth..

  7. I feel like when Trump is in trouble because of such deepstate attacks, Trump supporters say bad things about him, so attackers would then think Trump is on their side and give up.

Leave a Reply